Pe zi ce trece, te ascunzi tot mai mult. Era o vreme când erai lângă mine tot timpul, sau poate eu eram lângă tine. Se spune că e o alegere, dacă vrei, sau nu, să fii copil. Vrei, și nu mai poți, sau poți, și nu mai vrei. Fiecare variantă se raportează la vârstă. Continuă lectura „Unde ești, copilărie?”
De câteva săptămâni am norocul să mă trezesc fix atunci când Soarele se pregătește să răsară. Deschid ochii, privesc lumina călduță care îmi umple camera și știu ce am de făcut. Mă ridic din pat grăbită, îmi iau telefonul și ies afară, să admir sfera luminoasă urcând pe cer și imortalizez momentul. Continuă lectura „Rupte din Soare”
Scriu ceva foarte ciudat, poate pentru că a fost spontan, poate pentru că altfel nu pot (înclin spre a doua variantă) și nu spun prea mare lucru cu amestecătura aceea de cuvinte, idei scurse fără prea mult efort din conștiința-mi infantilă. Nu îmi mai aduc aminte de ce am scris, aveam de gând să șterg blogul, mi se părea o pierdere de vreme și pur și simplu nu mă simțeam suficient de motivată să duc asta mai departe.
O lungă perioadă de timp în care nu am vrut să mai scriu nimic, din motive subiective, precum lipsa timpului(fals!), inspirației(și mai fals!!), lene(adevărul gol-goluț).
Rămâne de văzut.
Nu am mai scris nimic pe aici de aproape 130 de zile. Cam mult, nu? Aproximativ…
În ultimul timp mi-au venit în minte sute de lucruri despre care să scriu, dar am realizat că nu e prea sănătos ceea ce fac aici. Am decis să schimb puțin sensul, puțin mai mult decât de obicei. Până acum am criticat și m-am criticat și am observat că fac asta degeaba. Nu e ca și cum cineva chiar ar ține cont de ceea ce spun, asta și din cauză că maniera în care fac acest lucru e ciudată. Nu prea mai merge să fac haz de necaz… De fapt, merge, nu e nimic în neregulă cu metoda asta, dar din cauza că e atât de amuzantă, am ocazia să ajung să fac unele lucruri subliminal.
Ceea ce vreau să spun este că trebuie să încercăm să nu mai facem atâtea boroboațe, nu toate vor fi amintiri plăcute. Știți glumele acelea pe care nu poți să le mai ții până la pauză și deși ai impresia că proful e ocupat cu altceva, el aude tot ceea ce-i șușotești colegului de bancă? Nasol, nu? Așa spuneam și eu. Sau înjurăturile alea magnifice pe care îți vine să le înghiți după ce le-ai spus, tocmai pentru că cine nu trebuia să le audă le-a auzit la timp?
Da-da, lucrurile astea nu sunt atât de amuzante la momentul respectiv, chiar dacă fac deliciul prietenilor, colegilor, trecătorilor ș.a.m.d., dar cu timpul capătă o altă nuanță pentru noi. Ei bine, acestea nu sunt grave, nu ne influențează în niciun fel drumul prin viață. Sunt mai mult decât acceptabile, dar nu despre ele aveam de gând să vorbesc aici. Până la urmă, astea nu se pot numi boroboațe, nu în adevăratul sens al cuvântului.
Câteodată luăm decizii inadecvate situațiilor în care ne aflăm, din motive pe care nu am timp să le enumăr. În cele mai multe cazuri, aceste decizii ne pot afecta atât prezentul, cât și viitorul și din păcate, trecutul nostru devine brusc irelevant. Nu-i mai pasă nimănui de ceea ce ai făcut dacă ai reușit să o dai rău de tot în bară. Cu cât greșeala e mai mare, cu atât șansele de a fi văzuți ca niște buni membri ai societății se diminuează.până când, la un moment dat, dispare orice speranță că vei fi acceptat din nou de ceilalți. Nu te poți minți la nesfârșit că nu ai nevoie de ei. Tot ceea ce ai de făcut este să cauți niște principii, dacă nu ai deja și să le urmezi cu strictețe, iar cu timpul vor da rezultate. Încearcă să faci călătoria asta cât mai plăcută cu putință și nici să nu îndrăznești să încerci să renunți înainte de a ajunge la destinație, nu e o opțiune.
Notă: Știu că la un moment dat devin incoerentă în ceea ce spun, dar încerc să pun accent pe activitatea spontană a imaginației mele, ar trebui să încercați și voi, s-ar putea să vă placă.
Tot ce ați citit până acum reprezintă mesajele religioase ale Islamului, Creștinismului, Iudaismului și Budismului. Le-am ales doar pe acestea pentru că nici timpul și nici cunoștințele pe care le am nu îmi permit să abordez alte dogme. Chiar și așa, eu cred că sunt suficiente pentru a evidenția prostia și încăpățânarea care ne chinuie de vreo câteva milenii.
Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atît în mod public, cât și privat, prin învățătura, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor.
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.
(Articolele 18 și 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului )
Astăzi este ziua în care ne-au fost încălcate drepturile, indirect, în numele stăpânirii de sine și al supunerii. Nu are niciun sens, știu, dar corect ar fi să spunem că ne întoarcem cu pași vioi spre stadiul din care am avansat. Evoluăm din punct de vedere tehnologic, dar involuăm din punct de vedere rațional. Pentru a înțelege mai bine situația, vă invit să judecați totul atât în interior, cât și la exterior.
Deși suntem în 1436 AH, gândirea noastră a rămas aceeași: cine nu este alături de noi, este împotriva noastră. De cele mai multe ori, este greu să accepți calea de mijloc, mai ales când ochelarii aia de cal te strâng așa de tare încât îți produc vasoconstricție și începi să vezi roșu, că taurul la coridă. Am pățit-o de mai multe ori, iar când mi-am dat seama că m-am abătut atât de mult de normalitate, mi-a cam venit să-mi dau palme, dar nu am făcut-o, pentru că asta nu ar fi rezolvat nimic, ba din contra, chiar înrăutățea situația.
Nu sunt sigură dacă transpunerea mea este prea reușită, dar să spunem că așa ar fi gândit un musulman în deplinătatea facultăților mintale. Cele întâmplate astăzi au dovedit că majoritatea practicanților islamismului nu au nimic de a face cu ceea ce am spus eu mai devreme. De câțiva ani încearcă să umple un pahar pe care ne prefacem cu toții că nu îl vedem, îl negăm, îl ignorăm în timp ce ei ni-l tot închină. Cineva spunea într-un status, pe facebook : „Nu vreau vânători de musulmani, nu mă înțelegeți greșit. Dar Europa e pe cale să învețe cam ce înseamnă defapt islamul „adevărat”.”
O altă problemă ridicată este aceea a toleranței. Cum să fim toleranți cu intoleranța?
Cum am mai spus, nu sunt împotriva alegerilor nimănui, atâta timp cât ele nu mă afectează. Dar atunci când ucizi pentru că asta înțelegi tu din religia ta, atunci e clar că ceea ce trebuie ucis este propria-ți mentalitate. În orice caz, pentru cei liberi și neînfricați, sfatul meu este să vă ascuțit topoarele fraților, că nu se știe când va veni un bărbos însetat de supunere și stăpânire de șine să vă pălească una după ceafă pentru că n-ați fost de acord cu el, știți voi, în numele lui Allah. *glumesc*
Până data viitoare,
As-salamu alaykum!
Citind titlul, v-ați gândit că termenul folosit de mine este prea dur și într-o oarecare măsură, nedrept. Poate aveți dreptate, sau poate nu. Eu tind să cred de fiecare dată că am dreptate, deci în următoarele rânduri voi încerca să vă demonstrez că ceea ce spun este corect. Demonstrația mea are ca punct de plecare definiția autismului:
Autismul este o stare în care bolnavul nu este capabil să întrețină relații cu lumea exterioară. El este interesat numai de persoană sa și se opune oricărei modificări apărute în mediul înconjurător.
Cei mai mulți dintre noi, din motive pe care nu vreau să le mai amintesc, nu observăm asemănările dintre noi înșine și bolnavi.
Am dat de această definiție într-una din enciclopediile primite acum câteva zile, altfel ați fi avut ocazia să citiți această postare acum mult timp, sau deloc, în cazul în care „prestigioasa” editură nu-și mai onora comanda, dar despre seriozitate vă voi vorbi cu altă ocazie.
La prima lectură a textului, nu am fost prea serioasă, am extras doar ideile esențiale pentru a-mi face o idee de ansamblu despre acest subiect, dar revenind asupra lui am început să fac unele comparații, care ulterior mi s-au părut nedrepte, ținând cont că această afecțiune nu a fost o opțiune pentru cei afectați de ea, dar cum eu sunt o maestră în a face analogii grosolane, cred (sper) că se poate trece cu vederea.
După cum ați observat până acum, toate afirmațiile pe care le fac nu scutesc pe nimeni, nici măcar pe mine însămi. Nu sunt tipul acela de persoană care se ascunde în spatele unui ecran și judecă, critică și aruncă insulte în stânga și în dreapta, deși poate așa par. Precum bine știți, ideile preconcepute despre ceva/cineva nu sunt bune, iar dacă mă citiți cu atenție, veți vedea că nu am scris niciodată despre tine și despre voi, ci am scris despre mine și despre noi. De cele mai multe ori, înainte să-mi răspândesc veninul, îmi descopăr o nouă bubă și privind în jur, observ că nu sunt singura lezată.
E ușor să criticăm și să dăm sfaturi, dar când tot noi suntem cei care trebuie să le urmeze, este dificil. Ne mulțumim doar din simplul fapt că am încercat, dar din cauza piedicilor de tot felul, nu am reușit.
Schimbarea este o soluție. Astăzi, cu toții vorbesc despre schimbare, dar oare știm ce înseamnă ea cu adevărat? Este o soluție, dar cere foarte mult efort și perseverență și să nu uităm că avem nevoie de rezultate reale, concrete. Cu toții vrem schimbare, dar nimeni nu vrea să se schimbe, fiind mult mai ușor să dăm vina pe sistem, pe societate, pe lume, uitând că noi le reprezentăm. Exact, exact cum ați citit, tot noi suntem sistemul, societatea, lumea, că doar n-or fi alte entități din Lună. Aruncând vina de la unii la alții este mult mai comod, chiar plăcut câteodată. Scăpam de o povară și dacă lucrurile merg prost, avem și pe cine să blamăm pentru asta. Ce poate fi mai frumos? Dacă stau bine să mă gândesc, e chiar practic, ce să faci și cu atâta umanitate….
La începutul fiecărui an, orice om normal se gândește la lucruri pozitive și își dorește să ducă la bun sfârșit tot felul de proiecte, care mai de care mai interesante, își face planuri despre cum o să-și petreacă timpul, se mai gândește și la vacanțe, city break-uri sau doar simple ieșiri, toate astea cu optimism și speranță.
Toate astea sunt minunate, dar am ajuns să cred că nu mai are rost să planifici totul în detaliu, fiindcă de fiecare dată când eu am făcut asta, lucrurile mi-au ieșit exact pe dos.Ieșiți din rutină, fiți spontani, faceți totul la momentul potrivit, nu vă mai chinuiți cu detaliile, pentru că de cele mai multe ori nu sunt doar nesemnificative, ci reprezintă și adevărați hoți de timp.De câte ori nu vi s-a întâmplat să abandonați un plan din cauza unui amănunt, astfel, tot efortul vostru fiind în zadar?Mie mi s-a întâmplat de foarte multe ori și am ajuns la concluzia că e în zadar.
Revenind la omul normal, el încearcă intodeauna să facă lucrurile cât mai bine, din diferite motive.Al meu este acela că mi-e teamă să nu mai am o a doua șansă, deci încerc să pun totul la punct și nu este prea bine.Nu sunt singura care face asta, dar mă simt obligată să depun efort în tot ceea ce fac.Din fericire pentru mine, nu fac prea multe și nici foarte des, deci eșecurile nu mă afectează prea tare, dar sunt și persoane ambițioase pentru care aș plânge („aș plânge” pentru că nu prea plâng) când văd că nu reușesc să-și ducă proiectele la bun sfârșit.Sfatul meu pentru aceste persoane este să se bucure mai mult de ceea ce au reușit să realizeze, iar mai apoi să reușească să găsească soluții pentru problemele întâmpinate.Așa le va fi mult mai ușor și vor vedea că pot atinge din când în când și perfecțiunea, chiar dacă pentru scurt timp.
Organizarea este bună, dar prin toate detaliile așezate meticulos se mai strecoară și ceva care să dea totul peste cap.Acel ceva apare din cauza stresului, neatenției sau din cauze care nu depind neapărat de noi.Ce-i drept este că apare și de cele mai multe ori, nu reușim să-i facem față și clacăm într-un mare fel.
Se pare că și acest an s-a dus.Cel mai greu este să trecem peste această zi.Ne gândim doar la ce nu am făcut, la ce am fi vrut să facem și nu am reușit, la ce ne dorim pentru viitorul an, dar uităm că oricât de rău a fost, am avut parte și de clipe frumoase.Ideal ar fi să reușim să ne focusam pe ele și să ne gândim la cum am putea avea parte din nou de acele clipe, chiar dacă mai avem și planuri serioase.Sper că anul vostru a fost mult mai bun decât al meu, iar dacă nu a fost, măcar următorul să încerce să îndeplinească condiția pusă.
Astăzi mi-am închis telefonul.Asta este tradiția mea cu ocazia oricărei sărbători.Dis de dimineață, îl închid, îl uit, îl arunc într-un loc din care să nu-mi atragă atenția și îmi văd de treburile mele.M-am săturat de „Fie ca[…]”.E plăcut să primești câte un gând bun de la cunoscuți, dar de cele mai multe ori, e singura dată când se deranjează să îți scrie.În opinia mea, treabă asta e foarte enervantă.Dacă nu îți pasă de mine deloc, nu te mai obosi să îmi scrii.Până la urmă nu îți pasă, nu-i așa?De ce îți irosești timpul cu mine, în această zi importantă, de ce nu sărbătorești împreună cu cei la care ții?Dacă și tu, cel care citești trimiți mesaje d’astea, încearcă să-ți răspunzi la întrebări, iar dacă răspunsurile sunt suficient de concludente, lasă-mi un comentariu și lămurește-mă, să nu mai treacă încă un an în care mintea mea să zacă în beznă.Revenind la ideea de mai sus, cred că mai bine ne-am fi alături unii altora atunci când contează, că nu încălzește pe nimeni mesajul vostru.Serios acum, chiar nu ne este de niciun folos.Nu mai fiți falși, nu avem nevoie de asta.Dacă vreți să ne fiți alături, faceți-o în mod direct, nu prin intermediul tehnologiei, astfel fiind de-a dreptul deranjant.
Ca să nu fiu înțeleasă greșit, toată mustrarea asta este pentru cei care uită că pot să facă toate aceste lucruri fără să se folosească de intermediari, nu și pentru cei care nu au alte alternative datorită distanței, problemelor de sănătate, etc.
Am apucat și ultimele zile ale acestui an.Fiecare dintre voi își face acum retrospectiva, dar și planuri pentru anul care va veni.Cu toții sperăm să fie un an mai bun decât acesta, ne facem fel de fel de liste cu lucruri pe care „sigur” le vom duce la bun sfârșit în minunatul an plin de oportunități ce se apropie, dar deja știu că acest scenariu se va repeta la nesfârșit, până când nu o să mai fie nimic (până când dăm colțul).
Destul cu prostia despre noul an, că și voi știți la fel de bine ca mine că nu o să vă schimbați…Poate vă mă îngrășați sau mai slăbiți, dar ceea ce planifici nu iese niciodată așa cum te așteptai, deci e mai simplu să nu mai planifici nimic și să te comporți potrivit fiecărei situații.
La momentul de față, situația din lume e dezastruoasă.Nici anotimpuri nu mai avem.
Problema este că alergăm după lucruri nefolositoare, fără rațiune și cu orice preț.Distrugem natura, distrugem prezentul, alterăm viitorul, ne autodistrugem și proiectilul pe care îl alcătuim va rămâne împlântat pentru multe alte secole în intelectul urmașilor noștri.Dar nu-i bai, până la urmă, nouă ne merge bine, ne trăim viețile încercând cu disperare să atragem atenția, să fim respectați și admirați de cei din jur pentru niște lucruri care chiar nu ne aparțin, lucruri care nici nu au definit și nici nu vor defini cu adevărat, vreodată, un om.
Suntem dependenți de opiniile celorlalți, facem totul să le fim pe plac, nu ne descoperim niciodată și cel mai grav, ne rezumăm la a fi niște pete.
Știți și voi ce este o pată, dar tot vreau să spun că este enervantă.Suntem niște enervanți, adevărați intruși în propriile vieți (acum credeți că mi-am atins nivelul maxim de nebunie, nu-i așa? ).
Putem face lucruri cu adevărat deosebite, știm că în noi este și ceva bun, ceva ce merită scos la suprafață, dar preferăm calea ușoară, dulcea cale ușoară.Ne rezumăm la tot ce e trecător și ne acoperim cu o crustă groasă de nesimțire.
Urlăm ca disperații că suntem open-minded.Oriunde mergem, suntem deschiși la noutăți, iubim să experimentăm lucruri noi și ne dorim să o facem cât mai des.E bine, e foarte bine să fii curios și să lupți pentru a învăța lucruri frumoase.Dar totuși, în lume, încă există persoane care suferă din motive legate de treaba asta.
E spectaculos cum într-o lume plină de oameni deschiși la noutate încă se mai poartă războaie pe fond religios.Conflictele sunt înrăutățite de egoism, astfel, orice idee de pace este dusă de vânt, cam la fel că orice altă speranță într-un lucru bun.Orientul fierbe de mult timp.Tind să spun că a fiert tot timpul, dar și noi, cei din exterior avem o vină destul de mare pentru tot ceea ce se întâmplă acolo.Ca în orice altă neînțelegere, apar și așa-ziși mediatori, intervenind doar în momentele favorabile lor.Ei aduc libertatea, ce să mai spun.
Aș putea continua cu asta până mâine dimineață, dar știu că niciunul dintre voi nu are chef să citească atât de mult.
Aparent, postarea nu e în temă cu ziua de astăzi, dar dacă citiți de mai multe ori textul, s-ar putea să observați ce am vrut să spun de fapt.
Notă:
Sper că ceea ce am scris aici să vă aducă cel puțin la fel de multă lumină în minte pe cât mi-a adus mie. Am descoperit că învăț chestii noi scriind, poate vă iese și vouă.Doar gândiți.S-ar putea să aveți parte de surprize. 🙂
schimbare de sens 